Centrul comunitar „Petar Bogdan”, Chiprovţi

Centrul comunitar „Petar Bogdan” – din oraşul Chiprovţi a fost fondat în anul 1909. Numele acestuia a fost „Probuda” până în 1984. După aceea a fost numit în mod oficial „Petar Bogdan”, istoric şi politician proeminent bulgar din secolul al 18-lea, născut în Chiprovţi.

De-a lungul anilor, centrul comunitar a fost găzduit în diverse sedii. În 1968 s-a construit în Chiprovţi o clădire nouă şi modernă, care a devenit Casa Minerului, iar centrul comunitar a fost găzduit aici. Din 1990, clădirea a fost IOC Chiprovţi, iar în anul 2005, clădirea a fost încredințată municipalităţii Chiprovţi. Fondat acum 96 de ani, centrul comunitar este simbolul spiritual al unei noi realităţi. O întreagă viaţă pulsează în încăperile sale. Sunt active în mod permanent un grup folcloric de femei, un formaţie care cântă cântece vechi „Salcâmul alb”, un grup de dans pentru tineret şi un grup pentru ritualuri. Sunt călăuzirea competentă a managerilor artistici, beneficiind de participarea acompaniatorilor şi de munca grea a tuturor artiştilor amatori, repertoriul este îmbunătăţit şi extins în mod permanent, diversificându-se activitatea şi obținându-se rezultate deosebite la toate festivalurile, competiţiile şi altele asemenea. Echipele artistice participă la diverse evenimente locale, regionale şi în străinătate – cum ar fi Festivalul Cântecelor Vechi – Montana, Vraţa, Bulgaria, Petrich „Stara Planina Fest” – Veliko Târnovo, participarea la numeroase festivaluri din diverse oraşe şi sate: Koprivshtiţa, Sofia – Palatul Naţional al Culturii, Sala „Universiadei”, Festivalul „Lacrimi şi Râsete”, în afara ţării, în România – regiunea Banatului, în Serbia, Turcia, Ucraina şi Macedonia; au fost prezente şi la multe concerte de caritate. Toate aceste evenimente au adus echipelor din cadrul comunităţii multe diplome, recomandări, înregistrări pentru televiziune şi radio. Funcționează, de asemenea şi un atelier de folclor autentic în cadrul căruia sunt examinate şi salvate legende locale, poveşti, cântece şi tradiții din regiune. Activitatea de investigaţie şi cercetare a centrului comunitar contribuie nu numai la cercetarea şi păstrarea folclorului, obiceiurilor populare, dar şi la reactivarea acestora, cum ar fi Mladenţi, (începutul Postului Mare) – o sărbătoare de iarnă care are loc în oraş, implicând toată populaţia, zilele de Sf. Lazăr, Sf. Ioan, Sf. Iordan, Crăciunul şi Ajunul Crăciunului şi altele. La acestea se mai adaugă diverse obiceiuri pentru oprirea ploii şi a grindinei şi „Paparudele” – ritualuri de invocare a ploii, toate dezvoltate şi prezentate audienţei de către amatori şi care sunt acceptate cu mare interes nu doar pe scena locală, ci şi în multe alte oraşe. Se lucrează şi în diverse dialecte. Un obicei vechi de un secol şi practicat în continuare este acela al lecturării, iar în vacanţă fanfara cântă în centrul oraşului, spre bucuria tuturora. Sub călăuzirea profesorului muzică, în cadrul centrului funcționează şi o şcoală de pian şi una de canto.

Biblioteca este o parte integrantă a comunităţii şi dispune de peste 25.501 volume de literatură. Există două secţii de împrumut – pentru adulţi şi pentru copii şi unde au loc şi diverse evenimente specifice, cum ar fi comemorări sau aniversări ale poeţilor, scriitorilor, muzicienilor, artiștilor şi alţii, precum şi promovări ale noilor cărţi. Activitatea cu copii şi studenţii se desfăşoară de-a lungul întregului an. Prin intermediul unui proiect dezvoltat la Fondul „Open Society”, biblioteca şi-a îmbunătăţit fondul de literatură. Centrul comunitar „Petar Bogdan” a realizat proiectul „Hai să fi la fel”, în cadrul Proiectului „Bibliotecile”, iar în anul 2001 a fost realizat proiectul „Torlaci suntem, eroi suntem”, în cadrul Fondul Naţional „Cultura”. Reuşita primului festival de folclor sponsorizat de Fondul Naţional „Cultura” şi cele două festivaluri care au avut loc după aceea a demonstrat interesul mare din partea participanţilor, a oaspeţilor, mediei, oamenilor de ştiinţă şi a torlacilor de pe ambele laturi ale Starei Planinei, Serbia şi Bulgaria. În anul 2006, în parteneriat cu municipalitatea Chiprovţi şi Centrul de lucru cu copii din Chiprovţi au realizat proiectul „Cântecul munţilor şi povestea Ogostei”, în cadrul „Forumului Public”, un program care include festivaluri folclorice, un concert în zona „Mănăstirea” şi o expediţie folclorică. În anul 2007, biblioteca a mai implementat două proiecte împreună cu Ministerul Culturii, care a ajutat foarte mult echipa implicată în proiect şi activitatea oamenilor de păstra tradiţiile şi de a îmbogăţii viaţa culturală. Centrul comunitar„Petar Bogdan”a fost înscris în lista ONG-urilor în 1997. Obiectivul organizaţiei este de a satisface nevoile oamenilor din oraş în ceea ce priveşte dezvoltarea vieţii culturale, păstrarea tradiţiilor şi a obiceiurilor bulgare, extinderea cunoştinţelor oamenilor şi aderenţa acestora la valorilor şi realizările ştiinţei, artei şi culturii; educaţia şi afirmarea identităţii naţionale; crearea condiţiilor pentru dezvoltarea şi exprimarea abilităților creative ale tinerei generaţii, îmbunătăţirea relaţiilor între oameni, educaţia în spiritul democraţiei, patriotismului şi moralităţii universale.

Contact:

Adresă: “Petar Parchevich” nr. 57, P.O. Box 3460

Tel: +359 (0) 9554, +359 (0) 888763843